Pe iepurașul de Paște îl cunoaște toată lumea. Copiii îl așteaptă cu nerăbdare în preajma marii sărbători, pentru că el le aduce multe cadouri, ouă de ciocolată și alte dulciuri delicoase. Însă nu toată lumea îi cunoaște povestea vestitului urecheat.
Se spune că, odată, pe un câmp înverzit, săreau fericiți mulți iepurași, mai mici și mai mari. Erau familii întregi de iepuri care trăiau fericite și se hrăneau cu iarbă din belșug. Cei mai micuți dintre ei țopăiau cât era ziua de mare și se jucau urmărindu-se unul pe celălalt, ascunzându-se în iarba înaltă.
Într-o zi, însă, cel mai mic dintre urecheați, încercând să își găsească prietenii la un joc de ”de-a v-ați ascunselea”, se îndepărtează de casă și se rătăcește. Acesta aleargă speriat, încercând să găsească drumul potrivit, când ajunge pe o potecă. El și-a amintit că părinții i-au tot spus să nu se ducă spre satul oamenilor, pentru că este primejdios. L-ar fi putut prinde oricine. Așa că se gândește mai bine și vrea să se întoarcă înapoi în iarba deasă. Dar nici nu face bine primul salt, că este prins într-un sac. Iepurașul cel mic încearcă să scape, se zbate cât poate de mult, însă nici urmă de izbândă. Se gândește că ar fi mai bine să nu-și risipească energia. Poate că atunci când va găsi o scăpare, va fugi mâncând pământul.
La un moment dat, iepurașul simte că este lăsat pe pământ și se pregătește să scape. Când colo, sacul este îndepărtat, iar urecheatul se vede într-o cușcă bine ferecată de o făptură pe care nu o mai văzuse niciodată. Mergea pe două picioare, nu pe patru ca el, era mult mai mare chiar și decât tatăl lui, pe care îl vedea cel mai înalt din lume. Ființa cea nouă mai avea și două brațe puternice. Mama iepurașului îi povestise câte ceva despre aspectul fizic al oamenilor, iar făptura aceasta semăna izbitor cu ceea ce îi spusese mama. Deci părinții nu îl avertizaseră degeaba. Micul iepuraș este captiv într-o cușca mică cu gratii în care abia are loc să facă două salturi. Săracul, este foarte speriat, încearcă să scape, să muște din gratiile de fier, dar sunt mult prea tari chiar și pentru dinții lui.
Dintr-odată, aude glasul omului care l-a captivat:
-Ce friptură gustoasă vom face din tine mâine, în ziua de Paște. Abia aștept să îi spun soției mele. Ce bucuroasă va fi să ne pregătească un așa ospăț într-o zi așa importantă.
Auzind acestea, iepurașul devine și mai speriat, tremură ca varga și începe să plângă.
Omul avea o fetiță tare frumușică și drăgălașă care îl găsește închis pe micul animal. I se face milă de el și îi roagă pe părinții săi:
-Mamă, tată, vă rog să îl eliberați din cușcă. Este un animăluț tare speriat și, în plus, nu a făcut niciun rău.
-Nu se poate, fata mea! spune tatăl pe un ton răstit. O să pregătească mama ta o friptură delicioasă din el și va pune și legume din grădină. Vom avea o masă pe cinste mâine.
Fetița se întristează la auzul acestor vorbe, spunând în sinea ei că ea s-ar mulțumi doar cu legume crude în ziua de Paști. Și gândindu-se la mâncare, se întreabă dacă iepurașului nu i-ar fi foame. Merge în grădină și smulge câteva ridichi proaspete din pământ și niște morcovi. Se pare că iepurașului îi era tare foame, pentru că a mâncat tot. Fetița sesizează că lui îi plac mai mult morcovii, așa că îi mai aduce câțiva.
-Oare ce nume să îți pun? se întreabă fetița, observând că micul iepuraș țopăie de bucurie la vederea celei de-a doua porții de morcovi. Domnul Țup te voi numi. Domnule Țup, am un plan. Atunci când părinții mei vor plivi în grădină, te voi elibera și te voi duce la familia ta. Cred că îți este foarte dor de părinții și de frații tăi. La auzul acestor cuvinte, Domnul Țup sare de bucurie în cușcă și așteaptă răbdător ca fetița să se întoarcă la el.
După câtva timp, copila îi dă drumul iepurașului din cușcă, îl bagă într-un sac cu un orificiu prin care să poată respira și îi spune să nu se sperie, pentru că îl va elibera de îndată ce va ieși din sat.
La un moment dat, Domnul Țup este eliberat chiar pe poteca de pe care fusese capturat de către tatăl fetei. Țopăie bucuros în iarba deasă, iar fetița se ia după el. Aleargă câteva minute și observă cum Domnul Țup își regăsește familia, fiind mândră de fapta ei, chiar dacă părinții ei nu vor fi la fel de bucuroși.
Micul iepuraș își reîntâlnește frații și promite că va fi mai atent să nu se mai rătăcească vreodată. Le povestește tuturor isprava sa, iar familia de iepurași se hotărăște să o răsplătească pe fetiță pentru fapta ei bună.
A doua zi, Domnul Țup îi îndrumă pe ceilalți iepuri spre poteca ce duce în satul oamenilor. Văzând la întoarcerea spre casă drumul prin gaura din sac făcută de fetiță, micul iepuraș încearcă să-și amintească pe unde a trecut.
Într-un final, ajunge la o casă pe care o recunoaște ca fiind locuința fetiței care l-a salvat. Familia de iepurași intră în curte. Auzind zarva de afară, fata iese în întâmpinare și rămâne surprinsă când vede ceata de urecheați în frunte cu Domnul Țup. Fiecare iepuraș adunase câte ceva de pe drum pentru copilă în semn de mulțumire pentru fapta sa. Unul a găsit o piatră frumoasă, altul a adus un fir de iarbă. Domnul Țup găsise pe drum un ambalaj strălucitor în care era împachetată o bomboană și îi dă fetiței. Copila este foarte fericită și o mănâncă, mai ales că era ziua de Paște, o zi de bucurie în care se sărbătorește dărnicia și bunătatea. Cu atât mai mare era fericirea cu cât iepurașii îi oferiseră o surpriză atât de frumoasă.
Văzând entuziasmul fetiței, iepurașul și-a promis că va veni în fiecare an de Paște pentru a-i mulțumi copilei că l-a salvat de la moarte.
Obiceiul s-a păstrat și astăzi, când iepurașul vine la copiii care se aseamănă cu fetița din poveste. El poposește la cei generoși, buni la suflet și cuminți, aducându-le dulciuri și multă bucurie în inimi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu